O prietenie aparte

Posted on Updated on

          O prietenie  aparte

         Cu Literatura mă cunosc de mult. Eram prin şcoala generală când ne-am întâlnit, pentru prima oară, în Oraşul Florilor. Un loc special, într-o lume de poveste, unde mi-a făcut cunoştinţă cu cel mai de seamă dintre princhindei, numit Ştietot, fiindcă, într-adevăr, cunoştea foarte multe lucruri. Din cauză că citea fel de fel de cărţi, pe care le ţinea pe masă, pe sub masă, pe pat, pe sub pat, şi, în general pe şi sub toate obiectele de mobilier din camera lui, care ajunsese atât de aglomerată că nu mai găseai un locşor în care să nu dai de cărţi. Şi tocmai datorită cărţilor pe care le citise, Ştietot devenise foarte înţelept şi toţi îi dădeau ascultare şi-l iubeau nespus.

          Habarnam cum sunt, nici prin cap nu mi-a trecut că prietenia pe care tocmai o legam cu Literatura avea să îmi aducă atât de multe bucurii. Căci ea m-a învăţat lucruri nemaipomenite, mi-a făcut cunoştinţă cu prieteni la fel de buni ca cei pe care-i am lângă mine, în carne şi oase, m-a dus în locuri despre care nici nu ştiam că există, mi-a trezit curiozităţi pe care nici nu ştiam că le am, m-a făcut să râd cu poftă şi chiar să plâng cu poveştile ei triste. Şi chiar şi atunci când nu mă aplec asupra cuvintelor ei, Literatura îmi oferă subiecte de discuţie care-mi încântă clipele petrecute în compania celorlalţi prieteni, cei din construiţi din carne şi oase. Iar când sunt singură… atunci, scriu, la rândul meu, poveşti, iar timpul trece atât de bine şi de repede…

        Da, în relaţia mea cu Literatura, ca în orice prietenie adevărată, fiecare dăruieşte ce are mai bun, iar de curând, în afară de emoţii, timp sau bani, am început să investesc şi suflet. Prin poveştile pe care le scriu! Şi nu vreau să dezamăgesc o prietenă atât de bună şi de veche, aşa că, asemeni lui Habarnam, un alt prichindel din Oraşul Florilor, îmi repet, ori de câte ori mă aflu în faţa paginii goale, ce aşteaptă o poveste cum nu s-a mai scris: Trebuie neapărat să învăţ să scriu (frumos)! Nimeni în afară de mine nu ştie pentru ce-mi trebuie asta. Şi tot ca el, nu mă descurajez atunci când nu mă găsesc ideile sau cuvintele potrivite, deoarece prietenia cu Literatura m-a învăţat că răbdarea şi munca mă vor ajuta să scap şi de comete, ca să păstrez exprimarea lui.

 P.S.        

N-am scris vorbele de mai sus doar ca să fac literatură (vezi sensul peiorativ, definit în DEX, ca a ocoli esenţialul unei probleme prin artificii de exprimare) sau cu gândul la hemografie, ştiinţa inventată de Nichita Stănescu (atât de subtilă, încât uneori se confundă cu firescul, şi care înseamnă scrierea cu tine însuţi), ci, mai degrabă, ca exerciţiu pentru cultivarea unei prietenii foarte dragi mie. Ca să nu mai spun despre imboldul :) dat (tuturor prietenilor Literaturii) de editura Curtea Veche. Felicitări pentru ideea organizării concursului „Un eseu despre literatură pentru un raft întreg de literatură” ( detalii aici: http://curteaveche.wordpress.com/2010/04/27/rafturi-de-carti-pentru-gandurile-tale/)

Să nu uit, pentru cine vrea să afle mai multe despre Oraşul Florilor, Ştietot şi Habarnam, căutaţi cartea lui Nikolai Nosov, intitulată „Aventurile lui Habarnam”. Nu ştiu dacă s-a mai reeditat după 89, dar vă spun că mie chiar mi-a încântat copilăria. Şi am recitit-o de curând cu aceeaşi bucurie.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s