Narcisa, puţin sălbatică

Posted on

Nu vă gândiţi la telenovele, că n-aţi nimerit-o.

Nici la vreo ieşire în natură, cu tot soarele de-afară şi cu pofta mea de outdoors, după ce-am scăpat de gripă.

Nu. Astăzi vorbim despre vorbe, scrise de mine.

Un subiect despre care n-am mai povestit de mult, pentru simplul motiv că, de tot atâta timp, n-am mai avut nimic bun de spus. Chiar îmi luasem gândul că voi mai atinge acest subiect, după dezamăgirea de anul trecut. Atunci spuneam, cam cu jumătate de gură (cu un sfert, ca să fiu mai precisă), că n-am să mă las până nu găsesc ” un editor neobisnuit”, un om care alege să fie profesionist, chiar daca trăieşte intr-o lume în care profesionalismul pare să nu mai aibă niciun sens ori conţinut. Şi cum, între timp, nu primeam niciun semnal că mă apropii, cât de puţin, de o astfel de persoană, am decis să nu mai scriu decât facturi, note de recepţie, bilete la ordin, numai “poveşti financiar-contabile”, cum vine vorba. Până la urmă, oricât de plicticoase ar părea (nu sunt chiar aşa, vă asigur), ele îmi pun pâinea pe masă, în prezent, şi-mi oferă satisfacţia lucrului bine-făcut.

Mi-am spus că merit, totuşi, să aflu dacă în ultimii doi ani, cât am tot povestit în scris, mi-am irosit timpul sau nu.

Şi, ca să nu mai pierd vremea, am hotărât să întreb unul din “greii” SF-ului românesc.

Sir Ştefan Ghidoveanu.

Autor al mai multor povestiri SF premiate (nereeditate, din păcate), coordonator al unor colecţii SF pentru edituri precum Nemira (a fost iniţiatorul faimoasei “Nautilus”), RAO sau Pygmalion, editor de antologii, traducător de excepţie, alături de soţia Cristina Ghidoveanu, (căruia iubitorii de SF îi datorează întâlnirea cu autori precum Philip K. Dick, Ursula le Guin , Roger Zelazny sau, dintre cărţile recent publicate, cu David Moody şi a sa “Hater” ori Walter Jon Williams cu “Praxis”, ca să nu mai spun de Brian Herbert şi Kevin J. Anderson cu urmările la “Dune”… vă daţi seama că am menţionat doar scriitorii care-mi plac mie cel mai mult), şi autor al unui blog (http://moshulsf.wordpress.com) citit mai ceva ca revistele SF româneşti on-line. Şi nu doar fiindcă autorul are ce scrie, după cum vă şi imaginaţi, ci şi fiindcă o face într-o manieră atractivă, folosind, dincolo de cuvinte, imagini foarte sugestive. Dar, mai bine mergeţi singuri, să vă convingeţi.

Incredibil, mi-a răspuns (într-un interval mai mult decât rezonabil), cu toate că trecea, la momentul respectiv, printr-un moment foarte dificil (trecerea în nefiinţă a unui prieten deosebit – Domnul Hobana). Şi a făcut-o nu doar cu un profesionalism de la care au de învăţat toţi cei cărora le-am trimis sinopsisuri astă-vară (şi care-şi iau salariul din munca de editori, PR-işi, Foreign Rights Manager-i sau cum le-o mai scrie pe cărţile de vizită), dar şi cu o eleganţă care m-a cucerit definitiv. Au mai fost atenţia şi bunăvoinţa acordată unui tânăr aspirant în ale scrisului, un necunoscut faţă de care nu avea nicio obligaţie, deschiderea la dialog pe care nu am mai întâlnit-o în contactele cu alţi “oameni ai cuvântului scris” (şi vorbit, pentru că, de aproape 30 de ani, colaborează la realizarea emisiunii “Exploratorii Lumii de Mâine” de pe Radio România Cultural, ultimii 20 de ani fiind chiar redactorul acesteia), toate “micile detalii” care te atenţionează că interlocutorul (chiar dacă nu aţi interacţionat decât prin mail-uri şi la telefon) face parte dintr-o categorie rară de oameni.
SIR Ghidoveanu, mi-a arătat că există şi profesionişti în lumea literară de la noi. Şi, mai mult, mi-a dat speranţa că, dacă există o astfel de persoană, poate mai găsesc şi altele, care să-i semene .

De aceea, m-am decis să-mi mai acord o şansă la scris.

Sper să ajung, să-l cunosc şi în persoană, week-end-ul acesta (26 – 27 martie 2011, între orele 10:00 si 18:00), la primul târg de carte SF de la noi, intitulat “Final Frontier” şi care se va desfăşura (intrarea gratuită) la Muzeul Taranului Roman (nu Muzeul Satului), Sala Oaspeti, Şoseaua Kiseleff 3, Bucureşti.

Şi acum, povestea din spatele poveştii pe care i-am prezentat-o lui Sir Ştefan Ghidoveanu, ca şi textul respectiv, le puteţi citi pe blogul dânsului, aici: http://moshulsf.wordpress.com/2011/03/21/exclusivitate-%e2%80%9emoshul-sf%e2%80%9d-proza-de-narcisa-stoica/. După ce veţi citi , veţi înţelege şi de ce am intitulat această postare “Narcisa, puţin sălbatică”.

Şi, ca să n-o mai lungesc (că şi aşa am tendinţa să depăşesc numărul de semne🙂 ) vreau să îi mulţumesc “moshului sf” din suflet, pentru tot, inclusiv pentru că a folosit fotografii atât de frumoase şi potrivite pentru ceea ce se întâmplă în poveste, precum şi tuturor celor care au citit-o şi celor care au comentat-o. Nu ştiu dacă se cade (am scris o licenţă întreagă despre netiquette şi am luat şi nota maximă pe ea, dar nu am găsit nimic despre subtilităţile de genul acesta) să le răspund pe blogul “moshului”, dar o fac aici: Mulţumesc din suflet pentru gândurile bune şi încurajări.

2 thoughts on “Narcisa, puţin sălbatică

    Vero said:
    18/05/2011 at 7:18 am

    Mă bucur că te-am descoperit – datorită MoshuluiSF – şi că ţi-am descoperit acum şi blogul!🙂
    Şi sper că vei continua să scrii şi altceva în afară de “poveştile financiar-contabile”! Părerea mea sinceră este că ai talent din belşug – şi că ar fi mare păcat să-l laşi să se piardă!

    Narcisa Stoica responded:
    18/05/2011 at 5:12 pm

    Tushica Vero, esti o scumpa!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s