Comunicarea în Iubire sau Iubirea din Comunicare

Posted on Updated on

                      

Ce este comunicarea?  Pare o întrebare atât de simplu de răspuns şi totuşi „dacă nu mă întreabă nimeni, ştiu, dar dacă vreau  să răspund la întrebare, încetez de a mai şti” (Sfântul Augustin, Confessiones).

Se remarcă o tot mai mare frecvenţă a termenului atât în limbajul comun, cât şi în cel al ştiinţelor umaniste. Comunicarea presupune o transmitere a informaţiilor. Etimologic, cuvântul pare a fi derivat din latinescul communicare, termen care, iniţial, însemna punerea în comun a unor lucruri, indiferent de ce natură erau acestea. Mai târziu, odată cu răspândirea creştinismului, cuvântul este îmbogăţit cu o dimensiune sacră, ajungând să desemneze împărtăşirea credincioşilor.

Antonimul este excomunicarea-anatema (interdicţia de a primi împărtăşania) şi semnifica excluderea din rândurile comunităţii, punerea în afara legii lui Dumnezeu.

În limba română, termenul a avut de la început dimensiunea sacră. Comunicare este sinonim cu cuminecare, termen ce a dat naştere atât de plinului de semnificaţii cuminecare. Aşa cum scrie Mihai Dinu, „Nu poate trece neobservată (…) paralela semnificativă cu dublul statut al cuvântului care, pe lângă înţelesul comun, situat în sfera semantică a comunicării îl are şi pe acela de Logos, verb divin, apropriat prin cuminecare.”

Există comunicare directă (bazată pe contacte personale) şi indirectă (presupune utilizarea unor dispozitive tehnice pentru transmiterea informaţiilor). Comunicarea directă, în funcţie de numărul de persoane implicate, este: intrapersonală, interpersonală, de grup şi de masă.

Modelul comunicării interpersonale diadice este considerat a sta la baza tuturor celorlalte tipuri de comunicare, inclusiv a celei intrapersonale (omul comunică cu sine abia după ce a comunicat cu celălalt) sau invers.

                     Oamenii comunică sau se comunică de-a lungul întregii lor vieţi, în toate momentele importante ale vieţii, ca şi în viaţa de zi cu zi.

                     Dragostea (din dragosti – slavă) este un astfel de moment, experimentat de toţi oamenii, fără excepţie.

                    Ce este dragostea? Pare o întrebare atât de simplu de răspuns şi totuşi „dacă nu mă întreabă nimeni, ştiu, dar dacă vreau să răspund la întrebare, încetez de a mai şti”.

S-au încercat nenumărate definiţii ale dragostei, dar nimeni nu a reuşit să exprime inefabilul mai bine ca poeţii şi romancierii. H.F. Harlow (1958) afirma: „puţinul pe care-l ştiu despre iubire nu depăşeşte simpla observaţie iar puţinul pe care-l scriem despre aceasta a fost spus mai bine de către poeţi şi romancier”.

Iubirea este un mod fundamental de întâlnire, fuzionare şi transgresare a două universuri nemărginite ce astfel  îşi recunosc limitele şi se închid într-o deschidere miraculoasă.

Iubirea/dragostea îmbracă nenumărate forme, încât este dificil şi hazardat uneori să încerci a stabili o tipologie. Grecii au încercat să găsească unitatea din spatele diversităţii manifestărilor de iubire. Consideră că există 3 tipuri: Eros (dragostea fizică), Phileos (dragostea frăţească) şi Agape (dragostea spirituală) ce se manifestă în 5 moduri fundamentale: Eros (romantismul), Epithumia (dorinţa fizică), Storge (refugiul emoţional în faţa Lumii reci şi ostile), Fileo („companionate love”) şi Agape (dragostea completă, care se oferă continuu, fără a aştepta nimic în schimb).

Dragostea este comunicare, dar comunicarea nu presupune întotdeauna dragoste fiindcă dragostea este esenţialmente sinceră, totală, absolută. În dragoste nu există minciuni, falsuri, fiindcă fiecare minciună este o limită, iar dragostea, fiind infinită, nu le poate inventa (crea).

Fiecărei forme de manifestare a iubirii îi este caracteristică o formă de comunicare, deşi nu poate fi vorba de o delimitare strictă, forme de comunicare specifice unui anumit tip de iubire găsindu-şi corespondentele în celelalte forme de comunicare. De exemplu, confesiunile între prieteni seamănă foarte mult cu spovedania credinciosului; declaraţiile de dragoste şi devotament pe care şi le fac îndrăgostiţii sunt adevărate rugăciuni; darurile prietenilor şi îndrăgostiţilor amintesc de ofrandele pe care credinciosul le aduce zeului său etc.

Iubirea prietenească     

                Prietenia este o relaţie diadică întemeiată pe afecţiune, bucuria şi plăcerea de a fi împreună. Este „o legătură de la centru la centru, şi nu de la suprafaţă la suprafaţă” (Erich Fromm) care presupune găsirea cu uşurinţă a unui limbaj comun, înţelegere reciprocă, similaritate, acceptarea prietenului aşa cum este el, cu opţiunile personale, cu tot ceea ce-l defineşte:

„Trebuie să fii prieten  Prietenului tău Şi să oferi cadou pentru cadou; Şi mai trebuie să oferi râs pentru râs, Şi durere pentru minciună.   Ştii, dacă ai un prieten În care te încrezi Şi vrei să fie bine, Trebuie să-ţi contopeşti sufletul cu al său.” (Havamal)

În „Despre prietenie”, Cicerone scria că „un amic nu este decât un al doilea tu însuţi” referindu-se la similarităţile dintre prieteni.

Însă prietenia nu înseamnă doar similaritate, ci şi complementaritate. Similitudinile satisfac nevoi de securitate iar complementarităţile dau curs nevoilor de împlinire.

Comunicarea între doi prieteni adevăraţi presupune respectul reciproc („scoateţi respectul din prietenie şi îi veţi lua podoaba cea mai frumoasă” – Cicerone) şi  fidelitate.

Nevoia de confesare, împărtăşirea experienţelor, activităţilor şi sentimentelor sunt mărturii ale încrederii reciproce, pretexte de auto-clarificare şi penetrare sufletească reciprocă. Prietenii ăşi împărtăşesc gândurile, temerile şi dorinţele, găsind un sprijin atât în actul comunicării, cât şi în conştientizarea faptului că celălalt te ascultă, te înţelege şi te va ajuta pe cât îi va sta în putinţă. („firea omului fuge de singurătate şi caută un sprijin care nu este mai dulce decât inima unui prieten” – Cicerone)

              Joseph Luft şi Harry Ingham reprezintă nivelul de cunoaştere a persoanelor aflate-angajate într-o interacţiune comunicativă sub forma unui tabel numit „fereastra lui Johari”. Acesta este alcătuit din 4 căsuţe: zona deschisă, zona oarbă, zona ascunsă şi zona necunoscută.

În zona deschisă se află datele despre comunicator cunoscute şi de interlocutor. Aici se pot găsi date dintre cele mai diverse privind fizicul, sentimentele, convingerile comunicatorului etc. Dimensiunile căsuţei variază, în funcţie de tipul de relaţie dintre interlocutori. În cazul relaţiei de prietenie, ea este amplificată, ca urmare a transferului de informaţii dinspre zona ascunsă. Confidenţele nu numai că diminuează aria zonei ascunse, dar invită şi la reciprocitate, devenind sursă indirectă de cunoaştere.

Zona oarbă conţine datele ce îi sunt accesibile interlocutorului (propria voce, ticuri verbale, ţinuta, privirea, mirosul, calităţile şi defectele proprii), dar pe care comunicatorul le ignoră.  Prietenul – „oglinda noastră” – ne ajută să ne auto – cunoaştem.

Zona ascunsă este „un depozit de date confidenţiale”. Aici se află secretele personale, cele care fac obiectul confidenţelor dintre prieteni. Existenţa unei zone necunoscute este îndoielnică, deoarece nu dispunem decât de dovezi indirecte, ca: visul, halucinaţiile etc.

Aspectul „ferestrei lui Johari” se schimbă continuu, după fiecare întâlnire-dialog dintre prieteni, relaţia adevărată consolidându-se în timp. Aşa cum scria Cicerone: ”trebuie să cunoaştem înainte de a iubi” şi „multe baniţe de sare trebuie mâncate împreună, pentru ca opera amiciţiei să fie deplină”.

                   Darurile (despre servicii făcute prietenilor vorbim altă dată) sunt forma materială sub care prietenii îşi comunică afecţiunea.Marcel Mauss consideră că darul, deşi are un caracter voluntar, aparent liber şi gratuit, este în acelaşi timp constrâns şi interesat. Darul/ a dărui nu este decât o tranzacţie, o ficţiune, o minciună socială ce ascunde obligaţia şi caracterul economic.

Darul apare încă din societăţile primitive, cunoscut sub numele de potlatch (înseamnă a mânca şi a hrăni, în acelaşi timp). Ca elemente esenţiale întâlnim onoarea, prestigiul celui ce dăruia şi obligaţia absolută de a întoarce darul de teama de a nu pierde”mana” ce conferă bogăţie.

               Oferirea darurilor şi primirea lor avea loc sub forma unor ritualuri de mare importanţă. Marcel Mauss descrie un astfel de ritual din Insulele Trobriand (în „Eseu despre dar”): „În forma cea mai completă şi solemnă, cea a expediţiilor marine – uvalaku –, regula este să pleci fără să mai ai nimic de schimbat, fără să mai ai nimic de oferit, fie chiar şi în schimbul unor alimente pe care, de altfel, refuzi să le ceri. Se simulează doar că se primeşte. În anul următor, când tribul vizitator va oaspeţi flota tribului vizitat, cadourile vor fi întoarse, dar cu dobândă.”

Darurile pe care şi le fac prietenii nu maschează interese ci doar exprimă afectivitatea pe care o împărtăşesc, dar au un caracter de bligativitate. Trebuie să facem cadouri prietenilor noştri în diferite ocazii, ei se aşteaptă ca noi să le oferim daruri şi trebuie să ni le înapoieze (tributul societăţii în care trăim).

Iubirea de sine

                       Este adeseori confundată cu egoismul. Calvin o numea „ciumă” iar Freud o considera „totuna cu narcisismul, întoarcere libidoului către tine însuţi”.

Iubirea de sine presupune acceptarea eu-lui propriu, aşa cum este el (cum îl cunoaştem noi) şi cultivarea lui. A-ţi valorifica propria personalitate înseamnă să gândeşti independent, să ai curajul asumării propriilor percepţii şi judecăţi, să ştii, nu numai ce gândeşti, dar şi ceea ce simţi.

Caracteristică iubirii de sine îi este comunicarea intrapersonală. Monologul interior se transformă într-un dialog interior dacă nu este considerată necesară existenţa unor comunicatori distincţi. Deşi verbalizarea gândurilor este un fenomen frecvent, în cadrul acestui tip de comunicare, spre deosebire de celelalte, ea nu mai este necesară deoarece mesajele nu trebuie să traverseze un spaţiu fizic pentru a ajunge de la emiţător la receptor.

Problema raporturilor dintre limbă şi gândire îşi poate găsi un răspuns în : „gândirea se poate dispensa de limbă şi în asemenea cazuri ne aflăm în faţa unei comunicări sui-generis, în care sursa şi destinatarul sunt conectaţi nemijlocit, fără obişnuitele instanţe intermediare însărcinate cu codajul şi decodajul” (Comunicarea – Mihai Dinu). Ştiu, există şi alte puncte de vedere , pe care le voi atinge, poate, altă dată.

Nu mai este necesară nici redundanţa. Atunci, comunicarea intrapersonală are la bază comunicarea interpersonală sau invers?

Iubirea de Dumnezeu

                         Din nevoia de a depăşi izolarea şi a realiza comunicarea, omul ajunge să iubească cel mai abstract concept ce poate fi imaginat: Dumnezeu. Chiar şi încercarea de a-l defini necesită un efort de imaginaţie şi gândire. Dionisie pseudo-Areopagitul îl înţelege astfel: „(…) nu este nici întuneric, nici lumină; nici eroare, nici adevăr. Nu are nici afirmare, nici negare. Dar, pentru că noi facem afirmări şi negări pentru cele existente, ce vin după EA; pe Dânsa nici nu o afirmăm, nici n-o tăgăduim, ca Una ce transcende orice afirmaţie, fiind cauza perfectă şi unică a tuturor celor existente, şi transcende şi orice negaţie prin sublimitatea naturii sale simple şi absolute – fără vreo limitare şi mai presus
de toate.”

Astfel, Dionisie consideră că Divinitatea este în afara sferei cognoscibilităţii (fie ea catafatică sau apofatică). Orice cunoaştere este o judecată iar „judecata are la bază un principiu heterotetic” (Rickert) care implică, nu o unitate, cum este Divinitatea, ci cel puţin o dualitate. Mintea umană se opreşte la dualitatea obiect-subiect, iar la esenţa Divinităţii nu ne putem înălţa decât prin extaz („numai prin el sufletul se apropie de divinitate şi poate intui ceea ce raţiunea arată numai prin oglinda în ghicitură” – I Corintheni, XIII, 12), prin reculegerea de la cele din afară
spre abisurile tainice ale sufletului (sau urmând via mistica/via negativa).

Extaz are la bază un cuvânt grecesc ce semnifică transpunerea (starea) în afară, fie verbul a se transpune, a fi înmărmurit, încântat. „Prin extaz sufletul iese din sine, din fiinţa creată, se autodepăşeşte şi trece în obiectul ne-creat al contemplării sale, pentru a se confunda cu el. Dispărând deosebirea dintre eu şi tu, spiritul uman nu mai cunoaşte, ci intuieşte „trăieşte în mister şi se confundă cu el, fără a-şi pierde identitatea”. „Extazul este un fel de viziune beatifică, în care spiritul poate vedea divinitatea sicut in se est, fără intermediul vreunei creaturi sau idei” (Despre numele divine).

Transa  (transitus – trecere, intrare într-o stare nouă, neobişnuită, uneori dureroasă) este de mai multe feluri, conform lui J. Leuba (1925): simplă, extatică, mistică, mistică-absolută. Acestea nu sunt experimentate în stare pură, ci interferează unele cu altele.

Nu toţi oamenii cunosc experienţa extazului. Majoritatea se mulţumesc să creadă în existenţa lui Dumnezeu (în credinţă obiectul este cunoscut fără a fi văzut, pipăit etc.).

Dumnezeul creştinilor a venit în întâmpinarea oamenilor ca om, în Hristos, şi a stabilit pentru totdeauna dialogul cu ei. Tainele Bisericii sunt trepte ale transcenderii credinciosului spre Dumnezeu.

                În Botez se naşte omul cel nou întru Hristos păstrându-şi personalitatea şi deschis comunicării cu Sfânta Treime şi cu semenii. Botezul este prima treaptă a deschiderii omului către semenii săi. El se uneşte cu ei prin comunicarea frăţească în Biserică: „ca trup tainic şi viu, multipersonal al lui Dumnezeu.   Botezul este Taina deplinei înfrăţiri a oamenilor înfiaţi de Tatăl, în Hristos, prin Duhul Sfânt şi, deci, vii în comunicarea lor iubitoare cu Dumnezeu şi cu ceilalţi”. (Filocalia)

             Taina mir-ungerii simbolizează pogorârea Sfântului Duh asupra corpului omului prin ungerea acestuia cu mir. Aşa cum mirul acoperă capul credinciosului, îmbogăţindu-l fără însă a-l schimba forma, la fel şi în comuniunea cu Sfânta Treime credinciosul nu se confundă nici cu Dumnezeu, nici cu ceilalţi semeni ai săi cu care intră în mod indirect în comunicare.

Dumitru Stăniloaie crede că „omul rămâne un vas spiritual în continuu efort de a se deschide tot mai mult spre a comunica şi primi comunicarea. E un vas şi un izvor care primeşte şi se revarsă însă mereu în mod limitat” (în Filocalia).

              Rugăciunea este, după cum scria Lossky: „realmente vorbire cu Dumnezeu.” Prin ea recunoaştem misterul şi avem un raport viu cu el. Isaac Sirul (sec VII) o numeşte „convorbire cu Dumnezeu care are loc în taină”. Rugăciunea este „orice cugetare la Dumnezeu, orice meditare la cele duhovniceşti”. Orice prezenţă în faţa lui Dumnezeu este o rugăciune. Ea „sprijină cerul şi pământul şi îi domină pe zei”. Sunt „rugăciuni de cerere” şi „rugăciuni curate” (Sfântul Isaac Sirul), „rugăciuni active (rugăciunea cuvintelor)” şi „rugăciuni contemplative” (Lossky).

                 O rugăciune aparte este isihasmul – „rugăciunea inimii” („rugăciunea lui Isus” – „trup de slavă, trup al lui Dumnezeu”).

Surse:

Biblia; Bruckner, Pascal, Allain
Finkielkraut – Noua dezordine amoroasă; Cicerone – despre prietenie; Dinu, Mihai – Comunicarea; Druţă, Victor – Dicţionar de aforisme, expresii, maxime; Evsees, Ivan  – Dicţionar de magie, demonologie şi mitologie românească; Fromm, Erich – Arta de a iubi; Mauss, Marcel – Eseu despre dar; Mânzat, Ion – Psihologia credinţei religioase; „Psihologia vieţii cotidiene”, coord. Mielu Zlate; „Psihologie socială”, coord. Adrian Neculau; Radu, Ioan – Psihologie socială; Steiner, Rudolf – Apocalipsa lui Ioan; Stoian, Ion M. –  Dicţionar religios; Vatsyayana – Kama Sutra; Vianu, Tudor – Dicţionar de maxime comentate

         Şi-ar mai fi multe de comunicat  (ştiu, n-am zis nimic despre Eros şi Epithumia lui :) ), dar le lăsăm pentru altă dată.

Până atunci, vă urăm Sărbători Fericite, pline de iubire, lumină şi comunicare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s