Primul meu text în presa scrisă

Posted on

Cine-a fost elev  la gimnaziu sau liceu prin anii ’90 nu se poate să nu fi citi măcar un număr din revista ”Examene”. Sper să nu mă grăbesc și s-o numesc revistă… o fi fost supliment al unui ziar… nu-mi mai amintesc și nici nu am reușit să găsesc vreun număr rătăcit printre hârtiile mele. În memorie o văd ca pe un ziar ( hârtie din aia îngălbenită, nu foarte multe pagini) cu titlul scris mare (fonturi curier bolduite, probabil), cu albastru deschis. Cred că avea distribuție națională și apărea săptămânal (sau lunar?). În orice caz, era dedicată elevilor și conținea articole despre subiectele la examenele de admitere la liceu și facultate, prezentări de instituții de învățământ, lucruri din astea. Știu că de asta o citeam eu.

Eram în clasa a XI-a sau a XII-a (după ce apăruse ”Ecou de gând”) și încercam să fiu cât mai pregătită pentru unul din cele mai grele examene pe care le dădusem până atunci – admiterea la facultate. Asta nu însemna că nu-mi făceam timp  și pentru distracțiile specifice vârstei respective.🙂 În afară de ”flori, fete și băieți, sau artiști, sau cântăreți” (vorba jocului, vă amintiți?), descoperisem un mod inedit de a-ți petrece timpul și, destul de inaccesibil, pentru cine nu deținea unealta-cheie, sau cel puțin așa credeam eu și prietenii mei, – o mașină electrică de scris. Nu mă refer la mastodonții ăia negri cu taste înalte, care scoteau diverse sunete când le apăsai și care aveau pe laterala (dreaptă/stângă?) o roată ca să rulezi coala A4… Nu.  Asta era o mașinărie silențioasă, destul de slim, cu taste finuțe și cu afișaj electronic, verde fosforescent (ca la primele telefoane mobile Bosch, dacă vă mai amintiți), de unde setai… habar n-am ce!

În orice caz, era o plăcere (și-o mare distracție) să scrii la ea, mai puțin când făceai vreo setare aiurea (se întâmpla des, din cauză că scria numai în germană), în căutarea diacriticelor. Ultima parte era în mod special neplăcută fiindcă unealta în cauză nu-mi aparținea, ci era proprietatea partenerului de afaceri al tatălui meu care, nici acum nu-mi pot explica de ce🙂, știa apriori, întotdeauna, când ceva nu era în regulă cu mașina lui de scris . Mai mult, tata mă avertizase de la început că dacă stricăm ceva, nu mai punem în veci piciorul la ei în birou. :)

Cu inima plină de curaj și curiozitate, mă încăpățânam totuși să scriu felicitări pentru diverse ocazii (să nu se înțeleagă că aș avea scrisul de mână neîngrijit, ori, mai rău, de-a dreptul urât! Scriu foarte frumos și ordonat, numai că literele sunt prea mici pentru a putea fi descifrate de ochii mai puțin odihniți🙂 ) și, după ce m-am plictisi de scris felicitări și sporadic anunțuri pentru avizierul liceului (la urma urmei, câte ocazii festive pot exista într-o anumită perioadă de timp?), m-am apucat să scriu referate și alte lucrări  încadrate în categoria temelor școlare. Cred că profesorii mi-au mulțumit în sinea lor.

Să ne întoarcem acum la revista ”Examene”. O citeam cu asiduitate, săptămână de săptămână (lună de lună?) așa că nu avea cum să-mi scape  anunțul organizării unui concurs destinat tinerilor cititori. Consta în răspunsul (sub forma unui eseu, de preferință dactilografiat, de nu știu câte cuvinte) la întrebarea La ce visează tânăra generaţie?”

Acum, chiar dacă aveam acces la unealta (mașina electrică de scris) care mi-ar fi permis să dau un răspuns ”demn de luat în seamă” (așa mi se părea mie) la acea întrebare, nu aș fi avut nici cea mai mică intenție să particip la concurs, dacă, în afara publicării materialului într-o revistă (nu mi se părea mare onoare!) nu ar fi fost oferit și premiu: un volum (cadou, da?)  la alegere din colecția Nautilus a editurii Nemira. Nu orice volum, aveai de ales din vreo 6 titluri! Eu am optat pentru carte cu cea mai atrăgătoare copertă  ”Lumina virtuală” de William Gibson (habar n-aveam cine e Gibson, dar titlul ăla în relief, cu auriu, m-a dat gata; de mică aveam gusturi bune🙂 ).

Nu mai știu cât și cum am scris eseul, dar de publicat mi l-au publicat (și mi-au trimis și premiul, prin poștă). Nu mai am ziarul, dar de găsit, am găsit ciorna (dactilografiată, da?) textului pe care l-am trimis. Iată-l, exact așa cum l-am scris în urmă cu mai bine de zece ani:

mai mult ca sigur c-am modificat binișor textul atunci când l-am trimis, dar ideile au rămas aceleași 

La ce visează tânăra generaţie?

                 Tânără sunt, consider că fac parte dintr-o generaţie, visez poate mai mult decât ar trebui… în general îmi păstrez însă imaginaţia între nişte limite. De ce? Fiindcă n-aş vrea să fiu dezamăgită de realitate (considerată de mulţi cu mult prea crudă). Cam asta fac majoritatea celor de vârsta mea. Îi observ pe stradă, în clasă, pe culoarele liceului. Sunt colegii mei, prietenii mei şi-mi pare rău de mine, de ei. De unde atâta teamă, nesiguranţă. Cu părinţii mult prea ocupaţi cu găsirea mijloacelor necesare supravieţuirii, îngrijoraţi în privinţa zilei de mâine, nervoşi şi obosiţi, noi tinerii, trăind într-un mediu atât de încordat, întunecat, ne gândim la viitor ca la o interminabilă încleştare cu o forţă mult superioară nouă din care întotdeauna vom ieşi învinşi, batjocoriţi. Cu cât visezi mai mult (de bine?) cu atât deşteptarea devine mai dureroasă, cu atât îţi este mai greu să te rupi din mrajele visului. Suntem prea realişti (infatuare?) ca să devenim o generaţie de visători. Anii 60 cu hippies cu tot nu se vor mai întoarce. Nu în mileniul acesta, în orice caz! Realişti, tranşăm adânc în carnea viitorului, căutând combinaţii binare, octeţi, biţi, radiani. Fiecare vrea un loc solid în care să ancoreze cu toată fiinţa lui, pentru toată perioada cât va fiinţa. O casă, bani, maşină, un serviciu bine plătit, respectul celorlalţi (dacă eşti deasupra celorlalţi, cu atât mai bine), cam asta visează fiecare tânăr. Excepţiile întăresc regula, evident!

                  Omul vrea să devină şi să rămână fericit (Freud!!). Visând la maşinării metalice care produc bani, maşini, case, visând la computere, imense autostrăzi informaţionale! E şi acesta un mod de a visa! Nimeni nu se plânge, suntem doar generaţia SPEED a HIGH-TECH-ului.

                   Eu visez, la rândul meu, la un laptop (cu sute şi mii de programe – soft pentru reading şi drawing), imprimantă, fax, internet. Datorită lor (într-o măsură? acum mi se pare importantă) şi mie, într-o bună  zi va exista într-o umilă librărie un volum cu poza mea pe spate (autor deci). La asta visez de fapt. Am observat că în paginile dvs. sunt o grămadă de asemenea visători. Să fie vorba de tânăra generaţie „EXAMENE”?

Consider că şi dvs., redactorii, aţi scris cândva la o maşină de scris asemeni acesteia cu care vă împărtăşesc gândurile mele. Presupun că acum aveţi laptop-ul, fax-ul, imprimanta… deci totul este posibil, atâta timp cât visezi. Nu-i aşa?

În mod curios, uitasem complet de dorința din adolescență de a vedea ”un volum cu poza mea pe spate” (pe vremea aceea se obișnuia să se pună acolo fotografia autorului), până acum vreo doi ani, când, la câteva zile după ziua mea de naștere (eram răcită, afară o primăvară caldă îmi făcea în ciudă), răsfoind site-ul revistei electronice Nautilus (tot al Nemirei🙂 ), am apăsat din greșeală butonul cu Ghidul colaboratorului. Culmea, iar ofereau o carte cadou…

… ei, dar dacă vreți să aflați mai multe despre cum este să publici SF în prezent – 2012- , vă invit la târgul de carte Final Frontier, 17-18 martie 2012, unde duminică, 18.03.2012, 14:00 – 15:00, voi participa la o dezbatere moderată de Michael Hăulică (redactorul care mi-a publicat primul text SF), intitulată ”E greu să publici SF în România?”, alături de  Mugur Cornilă (director Eagle Publishing House), Eugen Lenghel (redactor-șef SRSFF), Simona Șerbănescu (redactor-șef Gazeta SF), Marian Truță (redactor-șef Nautilus), Horia Nicola Ursu (redactor-șef Galileo, director Millennium Books) și tinerii scriitori Raluca Băceanu, Cătălina Fometici și Oliviu Crâznic.

Pentru programul complet, pe zile și ore, mergeți aici: http://finalfrontier.ropagina oficială a evenimentului.

După cum veți vedea, au fost programate mai multe lansări de carte și dezbateri. În plus, pe toată perioada târgului, se vor desfășura ateliere de benzi desenate, iar organizatorii ne mai promit că vom avea posibilitatea să cumpărăm cele mai noi apariții SF &Fantasy (titluri în română și engleză) la prețuri imbatabile.


 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s