Aurel Cărășel – Vânătoare de noapte

Posted on

Vanatoare de noapte. Seniorii imaginatiei

Să-ți fie foarte clar: eu sunt vânătorul, iar tu ești vânatul! Misiunea mea, de pe urma căreia îmi câștig existența, este aceea de a te captura, viu sau mort. Obligația ta de ființă vie este să te aperi. Să fugi. Nu eu sunt acela care a conceput jocul și care a fixat legile. Amândoi urmăm regulile scrise de alții. Nu putem face altfel, înțelegi?”

Abia spre finalul e-book-ului ”Vânătoare de noapte” (Eagle Publishing House, colecția ”Seniorii imaginației”) am înțeles, deși pe la jumătatea poveștii am început să intuiesc, încotro se îndreaptă acțiunea.

Romanul începe c-o vânătoare nocturnă în inima sălbatică a brusei, de ființe ciudate, alterate genetic, pe o planetă cu trei sateliți – fascinantele Odra, Syris și blestemata Azola.

Gareth Miller Morgan (Vânător din trupele de elită) și enigmaticul său coleg Thomas, merg să vâneze sălbaticii oameni-câine,  dincolo de perimetrul sigur al Coloniei.

Numai că, atunci când pleci la vânătoare, nu știi niciodată dacă și cum te vei întoarce, mai ales când viețuiești într-o lume ciudată, în care singura lege este Alergarea, o realitate în care unii aleargă pentru a nu fi prinși, iar ceilalți pentru a prinde.

Eroul nostru, Gareth Miller Morgan își face conștiincios datoria și se întoarce (singur!) cu captura la Bază, numai pentru a constata că, în mijlocul civilizației, lucrurile sunt cu mult mai periculoase pentru el decât vânătoarea din sălbăticie – este acuzat că l-a ajutat pe colegul său dispărut în misiune să ucidă mai mulți funcționari și se trezește, pe neașteptate, din Vânător, vânat.

Și uite așa, aproape pe nesimțite, începe un sprint de peste 200 de paginii (de e-pub), în care îl urmărim pe Vânătorul Gareth Miller Morgan cum încearcă să descurce ițele conspirației ce are ca obiectiv uciderea sa.

Mă rog, spre norocul lui, există o a doua tabără care încearcă să-l ajute, dar prefer să vă las să descoperiți singuri detaliile și motivațiile din spatele acțiunilor. Nu spun decât că lucrurile sunt mai serioase decât par în primele pagini, iar personajul principal este cu mult mai mult decât un simplu vânător de noapte.

Acțiunea se derulează, în mare parte, în perimetrul relativ sigur al unei Colonii populate cu ființe umane, diverse animale și plante modificate genetic – un spațiu construit cu elemente specifice recuzitei SF-ului american de la începutul anilor 90: rovere/elicoptere, autovehicule pilotate automat, trailere care se deplasează pe perne de aer, săli de cinema unde fiecare spectator își pune casca și urmărește filmul preferat etc.

Abia spre sfârșitul romanului ajungem din nou în sălbatica brusă (regiune tropicală de stepă, presărată cu arbuști, da?), un setting care mi-a plăcut foarte mult. Recunosc, nu m-am putut abține să nu mă gândesc la ținuturile sălbatice din filmul ”Avatar”, dar, cel puțin pentru mine, decorul creat de Aurel Cărășel (în brusă trăiesc oamenii – animale pe care Vânătorii îi consideră simple bestii, lipsite de inteligență …, că tot veni vorba de locuri comune) nu-i cu nimic mai prejos față de jungla lui James Cameron…

În ceea ce privește ideile vehiculate în roman: eroul care, fără să știe, ține în mâini soarta a miliarde de ființe vii; Vânătorul transformat în vânat, un vânat care nu poate fi capturat decât de un alter-ego; lumea creată prin manipulare genetică, după chipul și asemănarea unui Original îndepărtat; existența unor Creatori omniscienți și intangibili care manipulează, nevăzuți, evoluția întregii civilizații; sfârșitul unui ciclu de viață – ca variantă a apocalipsei – nu sunt idei pe care nu le-am mai întâlnit în lecturile mele SF (dimpotrivă), însă asta nu mi-a umbrit plăcerea lecturii romanului de față.

Întâi de toate fiindcă autorul, Aurel Cărășel, construiește de așa natură acțiunea încât te ține cu sufletul la gură și nu poți anticipa decât cu greu ce turnură vor lua lucrurile în următorul capitol (mai ales că introduce elemente noi, cumva din aer – nesugerate prin nimic de informațiile date de scurgerea anterioară a narațiunii – un trick interesant). Apoi scriitura, în sine (cea mai ”occidentală” scriitură a unui autor român de SF din câte am întâlnit, până acum), este ușor de urmărit, cu toată pharaphernalia SF a lumii descrise sau amalgamul detaliilor din domeniul biologiei (destul de greu de urmărit de cei nefamiliarizați cu acest domeniu), și extrem de vizuală – mai ales la descrierea brusei și corpurilor cerești ce luminează planeta autorul creează niște imagini incredibil de frumoase.

Numai bune să fie surprinse pe o peliculă inspirată de romanul ”Vânătoare de noapte” al lui Aurel Cărășel.

A, să nu uit, romanul a fost publicat, inițial, sub pseudonimul Harry T. Francis –  și a

câștigat Premiul Național pentru cel mai bun roman SF românesc” în anul 1995 (anul apariției primei ediții).

Recent, lui Aurel Cărășel i-a apărut, în colecția Nautilus a editurii Nemira (care nu-i foarte prietenoasă cu autorii români de SF, cel puțin în ultimii ani), romanul ”Dumnezeule de dincolo de burta universului”.

2 thoughts on “Aurel Cărășel – Vânătoare de noapte

    Scurte #54 « Assassin CG said:
    22/04/2012 at 7:25 pm

    […] o recenzie de la Narcisa Stoica pentru Vanatoare de noapte a lui Aurel […]

    Recenzii primăvăratice | Galileo Online said:
    06/05/2012 at 8:47 am

    […] Stoica scrie pe blogul ei despre Vînătoare de noapte, de Aurel Cărășel (Eagle, 2010). Mai scrie cineva și despre cărțile autorilor […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s