Camuflaj și Povestea lui Zoe

Posted on

 

Că tot n-am mai scris de mult despre ce-am mai citit, vă povestesc astăzi despre două volume: Camuflaj de Joe Haldeman și Povestea lui Zoe de John Scalzi.

            De ce abordarea ”la comun”?

Când Povestea lui Zoe face parte dintr-o serie (universul ”Războiul bătrânilor”, fiind al patrulea roman, după Războiul bătrânilor, Brigăzile fantomă și Ultima colonie; nu pun la socoteală și nuvela The Sagan Diary), este scrisă din perspectiva unei adolescente și a fost nominalizată la premiul Hugo pentru “Cel mai bun roman” în anul 2009, iar Camuflaj este un roman de sine-stătător, câștigător al premiului Nebula în 2006, are trei personaje principale … ?

Ei bine, pentru că amândouă poveștile citite mi-au lăsat aceleași impresii: două romane SF ca două filme de acțiune (bune, entertaining, cu final fericit), filme de cinema, cu efecte speciale, intrigă antrenantă, personaje simpatice, peisaje exotice; filme care, dacă e s-o spunem pe a dreaptă, nu te dau pe spate, dar nici n-ajungi, la sfârșit, să-ți pară rău de banii dați pe bilet (exceptând cazul în care ai plătit pentru efecte 3D – nu-s 3D în materie de lectură!). Doar good-old 2D, cu Van Damme și Arnold Schwartzeneger, Alien versus Predator versus Soldat Universal!

Dar gata cu metaforele, hai să le luăm pe rând:

Am spus alien?

În Povesta lui Zoe de John Scalzi (Millennium Books; traducere din limba engleză Cristina Ghidoveanu) avem aliens cât să ne săturăm.

Doi sunt în prim-plan: obinii Hickory și Dickory (”nu arată exact ca o încrucișare dintre o girafă și un păianjen, dar seamănă destul de mult…”), gărzile de corp ale lui Zoe Boutin Perry.

Obinii erau singurele ființe inteligente din tot universul care nu fuseseră înzestrate cu conștiință (obini în limba lor însemna chiar ”lipsă”). Războinici neînfricați (neavând conștiința morții individual, nu se temeau de ea) au aflat în timpul unei incursiuni militare că tată lui Zoe, savantul Charles Boutin, lucra la o metodă de a păstra și de a depozita conștiința în afara corpului uman. Savantul este ucis (înainte să-și finalizeze proiectul) în luptele dintre oameni și obini, însă la încheierea păcii s-a căzut de acord ca oamenii să continue munca doctorului Boutin în schimbul sprijinului militar al acestora.

Așa s-a trezit orfana (de ambii părinți) Zoe cu două gărzi de corp extraterestre (i-a botezat cu numele dintr-o poveste/poezie de copii), care-i urmăreau viața și o transmiteau, în timp real, celor din rasa lor, prin intremediul unor coliere (ea le numește ”gulere ale conștiinței”); astfel, o întreagă rasă este educată prin trăirile și faptele unei adolescente.

După cum vă imaginați, în capul și sufletul lui Zoe e o întreagă nebunie, amplificată la cote greu suportabile de faptul că fata are impresia, în majoritatea timpului, că nu contează atât de mult Cine este, cât, mai ales, Ce este – un Articol important (poate cel mai important) dintr-un Tratat de pace între Obini și Uniunea Colonială (pentru cei care nu au citit primele trei romane ale seriei, este o structură ce reunește toate coloniile umane din Univers).

Povestea începe în momentul în care părinții adoptivi ai lui Zoe (doi veterani ai luptelor pentru cucerirea de noi planete, acum retrași din activitatea militară – Jane Sagan și John Perry) sunt invitați să conducă operațiunile de înființare a unei noi colonii umane, pe planeta numită Roanoke. Numai că, odată ajunși acolo, nimic nu merge cum trebuie iar lucrurile sunt mult diferite față de cum și le-au imaginat și programat curajoșii coloniști, inclusiv Zoe.

Acțiunea din Povestea lui Zoe ”se desfășoară în paralel cu evenimentele din Ultima colonie, dar este spusă dintr-un punct de vedere complet diferit”, însă poate fi citit fără probleme ca roman de sine-stătător (așa cum l-am citit eu).

Eroina este super-simpatică (autorul, John Scalzi, chiar este tată de fată – Athena) și destul de credibilă, ba chiar mi-a amintit, întrucâtva, de personajul principal din Jocurile Foamei (roman, pe de altă parte, scris de o femeie, Suzanne Collins), universul creat este interesant (chiar și pentru cititorii car nu sunt fani ai poveștilor cu extrateștri) și coerent, iar intriga alertă (împănată și cu umor, și cu scene emoționante), construită de așa natură încât să te facă să întorci paginile cu mult interes, dacă nu chiar cu sufletul la gură.

Joe Haldeman - Camuflaj La fel a fost și lecturarea romanului Camuflaj de Joe Haldeman (Nemira, traducere din limba engleză realizată de Gabriel Stoian).

Aici acțiunea se derulează exclusiv pe Pământ, dar tot nu scăpăm de extratereștri. Sunt printre noi, doi la număr, maeştri în arta camuflajului (de aici și titlul romanului), nemuritori și neștiutori cu privire la originea lor, dar animați de dorința de a afla cine sunt, de unde vin, există și alții ca ei (își bănuiesc reciproc existenţa)… chestiile obișnuite care preocupă ființele inteligente.

Unul dintre ei – numit pe tot parcursul romanului Mutantul  – este capabil să-şi modifice forma şi masa corporală pentru a imita diverse animale, oameni și chiar obiecte, și a ajuns pe Pământ în urmă cu milioane de ani, cu o navă ce a eșuat în Pacific. Povestea începe atunci când el se hotărăște să studieze viaţa de pe uscat şi ia o formă umană, undeva la începutul anilor 30.

Despre originea celuilalt – numit Cameleonul – nu ni se dau detalii, dar descoperim, pe parcurs, că viețuiește pe planeta noastră  încă din preistoria umanităţii. Acesta este în schimb mult mai crud şi indiferent faţă de oameni ca mutantul, cu o înclinaţie patologică pentru crime și violență.

După cum intuiți deja, cei doi aliens ajung să se întâlnească (și-ncă ce întâlnire!), dar până atunci, aveți de citit o poveste plină de suspans, în care acțiunea nu trenează, ba, dimpotrivă, ne duce din America aniilor 30, până în lagărele naziste de exterminare din Al Doilea Război Mondial, sau în paradisul tropical din insulele Samoa într-un viitor (2019) nu cu mult diferit de ceea ce trăim astăzi: pașapoarte biometrice, super-controale la aeroporturi, corporații mai bogate ca unele guverne, aplicații militare pe mâna civililor; doar aliens lipsesc. Sau încă nu i-am descoperit noi.

Am descoperit, în schimb, cu ”Povestea lui Zoe” și ”Camuflaj”, două romane SF numai bune de inclus în bagajele pentru plecarea în concediu, fie că mergeți la mare sau la munte, pe malul unui lac sau la pădure. Se citesc ușor, sunt interesante, distractive și relaxante. Eu le spun ”lecturi de vacanță”.

One thought on “Camuflaj și Povestea lui Zoe

    Scurte #60 « Assassin CG said:
    17/06/2012 at 10:14 am

    […] despre Camuflaj si Povestea lui Zoe. FacebookLike this:LikeBe the first to like this. Categories: […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s